Marea schismă. Cea mai importantă competiție intercluburi din rugby-ul european ar putea dispărea

Redactor:
Robert ZANFIR
Marea schismă. Cea mai importantă competiție intercluburi din rugby-ul european ar putea dispărea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Heineken Cup, cea mai importantă competiție intercluburi din rugbyul european, ar putea dispărea

Francezii și englezii vor să se retragă
Toulon e campioana en-titre în Heineken Cup după ce a învins-o în finala din mai pe Clermond (16-15)

Din sezonul viitor, cluburile engleze și  franceze și-au exprimat dorința de a se retrage din cea mai importantă competiție intercluburi din Europa, Heineken Cup, echivalentul Ligii Campionilor din fotbal. Cele două forțe vor renunța la a mai participa pentru că rivalele din Irlanda și Țara Galilor beneficiază de un avantaj: principala nemulțumire derivă din capitolul financiar, dar și aria selecției pare a fi o problemă majoră pentru cele două uniuni rugbystice.

European Rugby Cup a încercat să calmeze spiritele, iar miercuri reprezentanții celor patru națiuni, Anglia, Franța, Irlanda și Țara Galilor, s-au întâlnit pentru a lămuri problema. Nu s-a ajuns la vreun acord și astfel, din viitorul sezon, competiția va putea suferi o schimbare majoră sau, mai rău, va dispărea. Odată cu retragerea echipelor din Anglia și Franța, Europa ar urma să beneficieze de două noi competiții. Franța și Anglia propun înființarea, din 2014-2015, a două turnee intercluburi, formate din câte 20 de echipe, numai din campionatele lor! Totuși, se ia în calcul și varianta ca în cadrul acestor turnee să fie acceptate și echipe din alte țări, chiar și campioana României.


Adrian EUGEN
[email protected]

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în ziua căsătoriei
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în ziua căsătoriei
E gata: Edi Iordănescu și-a decis viitorul înainte de EURO 2024! ”Și-a anunțat familia”
E gata: Edi Iordănescu și-a decis viitorul înainte de EURO 2024! ”Și-a anunțat familia”
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Vedeta a încins internetul cu pozele în bikini! Ce consumă ZILNIC pentru a se menține în formă
Vedeta a încins internetul cu pozele în bikini! Ce consumă ZILNIC pentru a se menține în formă
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza ploilor. Noua crăpătură apărută în asfalt a stârnit panica în localnici
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza ploilor. Noua crăpătură apărută în…
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
Fiica lui Viorel Moldovan este de o frumuseţe răpitoare. Imagini rare cu Francesca
Fiica lui Viorel Moldovan este de o frumuseţe răpitoare. Imagini rare cu Francesca
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la nunta lui Pepe
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la…
Veste tristă despre marea Celine Dion. Din păcate, este adevărat....
Veste tristă despre marea Celine Dion. Din păcate, este adevărat....
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor pe care l-a obținut Ion Doldurea
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor pe care l-a obținut Ion…
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Ghidul suporterilor români la Euro 2024. Când e programat „marșul galben”, cu Bobonete în frunte
Ghidul suporterilor români la Euro 2024. Când e programat „marșul galben”, cu Bobonete în frunte
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
E corect să pui cutia automată în Park sau Neutral la semafor? Sfatul mecanicului
E corect să pui cutia automată în Park sau Neutral la semafor? Sfatul mecanicului
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a arătat tortul miresei. Invitații au fost răsfățați
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a arătat tortul miresei. Invitații au…
×